Cum a fost sanctionat un sofer de RATB dupa ce i-am facut o reclamatie

ratb_38067300

Tot mai des se intampla sa aud  oameni care se plang de purtarea grosolana a soferilor de RATB. Da. Se plang si atat. Nu fac nimic sa remedieze cumva asta. Nu fac nicio reclamatie la posta electronica si trec, parca prea usor, cu vederea lucruri care nu au voie sa se intample intr-o tara civilizata. Tocmai din aceasta cauza, am hotarat sa scriu un articol in care sa indemn bucurestenii sa semnaleze orice problema pe care o au cu acei soferi care au proasta impresie ca sunt „buricul pamantului”.

In urma cu doua luni am avut o disputa cu unul dintre angajatii Regiei Autonome de Transport Bucuresti si, in urma acestui incident, am facut o reclamatie pe site-ul lor oficial . Mi s-a raspuns cam greu dar, pana la urma, mi s-a raspuns.

Am sa va povestesc pe scurt toata intamplarea.

In jurul orei 24:30, ma aflam in zona Apaca, B-dul Iuliu Maniu in asteptarea cursei de noapte, impreuna cu un coleg de serviciu. Stateam in statie. Toate bune si frumoase. Vine si RATB-ul N115. Avea ceva viteza asa ca depaseste perimetrul statiei cu vreo zece metrii. Ne indreptam in graba catre usa din fata a masinii cunoscand bine faptul ca, noaptea, soferii  doar pe aceea o deschid. In clipa in care am ajuns in dreptul usii, acest o inchide cu nonsalanta strigand : ” Da’ ce, mă, eu stau după voi ?!? ”   POFTIM?!? Adica era vina noastra ca a avut el viteza si nu a oprit la statie. Era vina noastra ca este el un angajat frustrat, stictirit de un job de atata amar de ani. Tot noi eram de vina. Bun.

Imediat dupa ce ne-a trantit cu nesimtire usile in fata, colegul meu, Marius, a strigat : ” Deschide, dom’le ușa !! „ Si, ghici ce? A deschis-o. Insa doar pe cea de ca cabina lui (acea usa pe care ies ei in statii ca sa isi cumpere seminte decojite si Cola). A deschis-o si, de parca primul lui gest nu fusese de ajuns, a inceput sa ne injure. Se ridicase de pe scaun iar, cu corpul jumatate afara din autobuz, ne adresa injurii care mai de care mai vulgare.  Nu pot sa ii reproduc limbajul. Era absolut grobian. Mai avea putin si ne scuipa. Unii calatori incepusera sa se lege de el, sa comenteze iar altii priveau stupefiati. Imediat dupa asta, a inchis repede usa de la separeul lui si ne-a lasat sa urcam. Toata secventa nu a durat mai mult de un minut. Mie inca nu-mi venea sa cred ce tocmai se petrecuse. Ramasesem inerta. Nu am cerut niciodata lux in transportul in comun chiar daca uneori ma mai plang de mirosul intepator de urina. Nu am avut niciodata pretentia sa stau jos pentru ca stiu ce batalii se dau pe aceste locuri. Sunt un calator care valideaza mereu cartela si respecta ceilalti calatori.  O singura data am fost prinsa fara cartela si atunci mi-am platit amenda (in prima mea zi la facultate). Comportamentul acelui om ma intriga si nu imi da voie sa il trec cu vederea, tocmai pentru ca astfel de situatii sunt tot mai frecvente. Acel individ nu a avut bunul simt sa ne respecte nici in calitate de clienti, daca in calitate de oameni nu s-a putut.

De curand, am aflat despre un sofer de RATB care, dupa ce o mamica si-a lasat copilul de patru ani sa urce inaintea ei, a inchid usile si a pornit autobuzul. Deci, in momentul in care femeia a vrut sa urce, acesta, pur si simplu, a plecat. Degeaba a batut mama copilului in usa si a strigat sa deschida, caci el si-a urmat calea. Acesta nu si-a incetat traseul nici la insistentele calatorilor iar atunci cand i s-a spus ca acel copil a ramas singur in masina, a replicat : ” Si ce daca ?!? ” Asa ceva, din punctul meu de vedere, este inadmisibil.  Toata aceasta intamplare a fost relatata de o persoana care se afla in acel moment in RATB si a fost martora la incident.

Sfatul meu este sa se faca reclamatii in care sa se povesteasca cu amanunte comportamentul pe care il au soferii de RATB din Bucuresti. Reclamatiile se pot face aici.  In urma celei trimise de mine am primit urmatorul raspuns:

” Biroul Relatii Publice

Nr.inreg:104332/29.01.2015

Stimata doamna Bianca-Evelina Albici,

Referitor la reclamatia dumneavoastra transmisa Regiei Autonome de Transport Bucuresti prin intermediul postei electronice, va comunicam urmatoarele:

 In baza informatiilor furnizate, conducatorul autobuzului a fost identificat si convocat la comisia de disciplina. Acesta a declarat, in cadrul audierilor, ca un calator din grupul dumneavoastra a refuzat sa valideze titlul de transport in momentul urcarii, iar conform obligatiei de serviciu, s-a asigurat ca persoana respectiva valideaza cardul in momentul urcarii in vehicul.

Cu toate acestea, angajatul nostru a fost sanctionat cu mustrare si a fost reinstruit temeinic cu privire la obligatiile ce ii revin in relatia cu publicul calator. Totodata, comisia de disciplina a hotarat ca acesta sa fie retras din liniile de noapte timp de o luna.

Activitatea acestuia va fi monitorizata in continuare, pentru a exclude situatii care ar putea crea neplaceri calatorilor si daca vom constata ca nu-si respecta sarcinile de serviciu, vom aplica masurile care se impun conform prevederilor Codului Muncii si Regulamentului Intern.

Ne cerem scuze pentru intarzierea inregistrata in transmiterea prezentului mesaj, cauzata de o eroare survenita in activitatea de procesare si solutionare a reclamatiilor.

Va multumim pentru intelegere.

Cu stima,

Sef Birou Relatii Publice

Constantin T******* „

Soferul „nostru” a mintit pe ici, pe colo pentru a-si justifica, oarecum, comportamentul cand a spus ca unul dintre noi a refuzat sa valideze cartela. De ce ar fi refuzat din moment ce colegul meu are abonament iar eu validez mereu. In fine, cam asta e pulsul pe care il poti lua din transportul in comun din Bucuresti si tocmai de aceea evit pe cat posibil sa folosesc acest mijloc de transport.

Deci, oameni buni, faceti reclamatii! Reclamati daca sunteti umiliti in public si daca aveti parte de nedreptati care intra in sfera celor relatate mai sus. Nu mai fiti nepasatori si nu mai lasati pe nimeni sa va insulte nejustificat. Libera exprimare este singurul instrument prin care putem schimba neregulile, si asa prea multe,  din societatea contemporana. Uite ca m-am suparat!

Sfaturi:   Atunci cand faceti o reclamatie la posta lor electronica, aveti mare grija la limbaj. Cuvintele injurioase nu vor fi luate in considerare si vor fi clasate.

– Sa dati datele voastre de contact pentru a putea primi, ulterior, feed-back

– Sa fiti atent la ora incidentului, data, linia RATB-ului si numarul de inmatriculare. Sunt acolo niste campuri foarte usor de completat.

Stiu ca circulalti des cu RATB-ul si mai stiu ca si voi aveti  multe povesti similare .

Asadar, voi ce nereguli legate de comportamentu soferilor de RATB-urile ati sesizat? 🙂

sursa foto: http://www.enational.ro/news/seful-ratb-solicita-o-crestere-a-pretului-calatoriei-aceasta-ar-putea-ajunge-la-2-lei-460881.html/

Când maidanezii respectă regulile circulației

semafor

Am văzut câini care, comparativ cu mulţi oameni, respecta regulile circulaţiei. Suna stupid, stiu. Dar asta este realitatea
Exista câini care stiu să aştepte la semafor şi să treaca abia dupa ce culoarea roşu s-a preschimbat in verde. Nu i-a dresat nimeni vreodata sa faca asta dar, in mod cert, au inteles ca doar adaptandu-se conditiilor pot ajunge intregi pe partea cealalta a strazii. Sunt caini maidanezi dar sunt suficient de inteligenti incat sa descifreze acele semnale.  Poate nu disting ei culorile asemeni oamenilor, dar si-au luat ca repere diferitele pozitionari ale acestora, formele in care se prezinta cele doua culori s.a.m.d.  Pe verde treci, la rosu stai. E simplu.
Pentru unii cetaţeni, aceasta regula, ce le poate salva pielea, e mult prea complicata. Ei chiar nu pot inţelege mistetele semaforului . . .  Peste jumatate din cei care mor in accidente rutiere sunt oameni care au vrut sa treaca strada la intamplare. Graba ori neatentie, chiar nu mai conteaza. Cert este ca isi pun serios viata in pericol si nu pot empatiza cu asta.

” – Ai trecut pe rosu, bolidul acela aproape ca te-a calcat pe cap !!! Ai reusit sa castigi trei minute dar era cat pe ce sa-ti pierzi cele 42048000 de minute ramase !!! Felicitari, ai un os ! „

(*42048000 = am calculat, aproximativ, cate minute petreci in 80 de ani de viata )

Astazi am surprins o întâmplare similară. Am rămas uimită cum „cireada de bovine” s-a imbulzit, fugind sa treaca. Maşinile claxonau.. ei tăt ‘nainte!  Cainele statea acolo, cuminte,  cu urechile ciulite, atent la fiecare miscare. A trecut abia dupa ce semaforul si-a schimbat culoarea, tantos, impunandu-se, parca, in fata masinilor care il vedeau ca pe un adevarat pieton.  E încredibil cum unele animale, din nevoie, s-au adaptat la viaţa in mediul urban.  Un adevarat exemplu pentru cei care traverseaza la intamplare, rascand viata lor si a  altora !

Ps: Respect, #Cuţu ! 😀

Copilaria mea a murit odata cu bunica

2_original

Cum ar fi aratat copilaria ta in absenta bunicilor?

Probabil la fel de stearpa si fara magie, cum ar fi fost si a mea, in absenta bunicii.
Imi amintesc cum ma astepta, cand veneam in vizita, printre tufele de liliac. Mereu imi spunea cu ochii inlacrimati :

” – Vino mai des pe la mine, mamă, că ma usuc de dorul tău. ”

Si nu veneam intotdeauna suficient de des… parca nu aveam niciodata timp sa pun toate problemele cap la cap..
Vacantele la tara si copilaria mea, implica automat cuvantul „bunica”, imaginea ei . Ne pregatea dimineata omleta si gogosi, astepta sa ne trezim pe-un scaun, in fata casei, langa vita de vie. Ne intampina cu zambet si ochii blanzi, de parca voia sa ne soarba din priviri.
De multe ori o mai gaseam stand acolo, in lumina asfintitului, privind undeva in zare, gandind la ceva nestiut. Chipul ei brazdat de vreme, mainile imbatranite, privirea senina, toate le vad ca prin vis, acum .

Cand greseam ma dojenea, ma alina si ma invata, intotdeauna, sa fiu un om bun.
Faceam numeroase boacane, pe care nu le spunea niciodata parintilor ci doar ne speria ca sa fim mai potoliti. Noi stiam ca nu va spune… poate tocmai de aceea nu stateam locului. Ne dadea, mie si fratelui meu, bani pe furis fara sa stie „ai nostri ” si ii strangea in pumnii ei mici, zambind strengareste, ca mai apoi sa ne trimita sa cumparam inghetata. Alergam pana tarziu prin curte dupa pisici, sub ochii plini de iubire ai ei. Traia prin noi.
Primele povesti le-am auzit din gura bunicii. Multe dintre ele inventate. De la ea am capapat „setea” de lectura si imi amintesc cu drag de serile cand, inainte de culcare, bunica imi hranea imaginatia prin ale sale povesti nemuritoare. Si, da, sunt nemuritoare, asemeni ei. Ca sa nu mai zic de iernile langa soba si placinta de dovleac…
” – Mamaie ? „
” – Da, mamă.. „
Asa imi raspunea de fiecare data. .

Eu am iubit-o enorm pe bunica, iar bunica m-a iubit de o suta de ori mai mult. Ea se regaseste in cele mai dragi amintiri, in franturile zilelor de vara si in mirosul liliacului…
Astazi mai inchei un capitol din viata mea, insa bunica va fi mereu cu mine caci imaginea ei este inca vie in sufletul meu.

Pretuiti-va buncii, cat inca ii mai aveti . Alinati-le batranetea, mergeti mai des pe la ei, sunati-i, caci voi sunteti ultima lor bucurie,  Unii spun ca, batranii,  isi iubesc mai mult nepotii decat copiii.. Nu stiu cat de adevarat este, insa eu am simtit mereu ocrotirea ei.

Stiu ca asta-i firea lucrurilor, stiu ca „trebuia sa ne asteptam ” si mai stiu ca nu ne putem de-a curmezisul  vietii. Oamenii dragi nu mor niciodata , ci doar se transforma in amintiri frumoase. 🙂

Am sa la aici una dintre poeziile pe cate mi le citea ea, copil fiind. Nu intelegeam atunci prea multe, nu stiam eu ce semnificatii au unele cuvinte (in special „aievea” ) M-a fascinat, insa, vreme de multi ani, dovada faptului ca inca mi-o amintesc . Poezia se numeste : ,,Bunica” (Stefan Octavian Iosif) , si isi dobândeşte pe merit  valoarea.

” Cu părul nins, cu ochii mici

Şi calzi de duioşie

Aieve parc-o văd aici

Icoana firavei bunici

Din frageda-mi pruncie

Torcea, torcea, fus după fus,

Din zori şi până-n seară;

Cu furca-n brâu, cu gândul dus,

Era frumoasă de nespus

În portu-i de la ţară…

Căta la noi, aşa de blând

Senină şi tăcută;

Doar suspina din când în când

La amintirea vreunui gând

Din viaţa ei trecută. „

Un post dedicat (barbati)LOR

547990_365778210154953_616761710_n

Si dai replay piesei a „cinșpea” oara in timp ce cu ochii intredeschisi visezi la viitorul promis

Si iti auzi parca ecoul gândurilor fredonând ceva pe cat de trist atat de frumos..  Si pun pariu ca si tu ai cel putin o amintire ce-ti da insomnii sau pur si simplu-ti mangaie sufletul .. sau momente cand iti râde fizic fata, iti râd ochii, gura, dintii ..   Doar tu poti gasi calea in labirintul mintii tale doar ca nu vrei. Esti sicitirit si.. ti-e lene. Nu mai ai rabdare si nici energie sa o iei de la capat.

Esti dur.   Trebuie sa fii dur si puternic in realitatea palpabila in care esti ancorat. Asta iti cere lumea contemporana pentru ca asa au fost si altii inaintea ta . Trebuie sa fii curajos. Nu ai voie sa plangi. Sensibilitatiile si clicheele din filmele la care plang vecinele gospodine de pe scara blocului tau , nu sunt de tine . Esti barbat, ce naiba! Esti barbat inainte de a fi om. Astea sunt regulile nescrie ale lumii de astazi .  Acesta este tiparul . Daca nu vrei sa fii judecat fii asa. Dar stii cum e ?  „To avoid criticism say nothing, do nothing, be nothing. ”

In copilarie obisnuiai sa citesti povestioare despre cinste, omenie si prietenie adevarata, despre bunatate si dragoste pana la adanci batraneti. Totul parea atat de simplu si tot ce voiai pe atunci era ” sa fi mare ” .   Si ai crescut mare.  Dar viata nu e ca-n carti si nu ti-a luat mult sa realizezi singur asta. Viata inseamna nopti nedormite, si trezit in dimineti tarzii. Viata inseamna maini zdrelite si nervi intinsi la maxim.  Sa scrasnesti din dinti cand poate ai vrea sa-i tragi una ingamfatului-de-la birou-si-asa-zisul-„Seful-tau ”  Auzi.. sefuL tau..  Ajungi sa rabzi, sa minti, sa ranesti, sa nu-ti mai suni parintii atat de des cum obisnuiai, sa uiti defapt ca adevaratul scop al vietii e FERICIREA.  Da’-i cale lunga pana acolo si niciodata nu-i deplina .

In viata nu conteaza cine esti, cat bine sau cat rau ai facut caci regulile sunt general valabile.  Totul e limitat la e un test de supravietuire.. trebuie sa te descurci singur. Aici apar optiunile. Toate sub forma de lectii in urma carora cu siguranta te vei schimba . Usor usor ai ridicat un zid inalt in jurul tau dupa atatea razboaie si batali cotidiene sperand ca el te poate adaposti. Dar n-a facut-o ci  doar te-a izolat. Este si o parte buna in faptul ca in viata ta nu intra strainii ca intr-un targ de chilipiruri. In definitiv, cu cat va fi zidul mai inalt cu atat vor fi mai buni cei care il vor sari.

Au fost atatea momente cand ai fi vrut sa fii mai mult „tu” decat „ei” . Cand  nu aveai chef de iesit la bere cu baietii ci pentru prima data voiai (trebuia) sa-ti calmezi demonii, sa-ti netezesti sufletul si sa-ti lingi ranile .

Pentru prima data, spune-i ca, da, inca o mai iubesti . Pentru prima data, permite-ti sa recunosti ca da, te doare sufletul si ai atatea framantari , atatea lipsuri si atatea goluri ..  Si, da, esti la fel de uman ca noi toti . Fii razboinicul care visai sa fi in copilarie, altadata . Dezbraca-te de tot si ramai gol in fata realitatii.. in fata ta .  Te-ai gandit vreodata cati oameni sufera la unison cu altii oameni din intreaga lume ? Cati ratacesc tarziu pe strazi captivi intr-o amintire prafuita ? Cati plang.. ? Toate acestea sunt picaturi de viata ce umplu paharul cu vin ce-l bei cu mana tremuranda si masti ce au cazut deja sub povara atator minciuni . Daca ai gresit , cere-ti iertare. Recunoaste si nu-ti mai peria atat orgoliul demult ajuns la saturatie. Spune ce simti si asculta mai mult la simtamintele celorlalti .

Atatia oameni .. atatea povesti. Atatia oameni .. atatea minciuni. Dar despre asta am sa-ti povestesc altadata.

Acum aranjeaza-ti frumos camasa, trage aer in piept, pune-ti masca cu zambetul ‘cela perfect si iesi in lume. Cineva mai trebuie sa si traiasca .

Si pleci. Pleci, pierzand o lupta dar castigand-o pe cea care se da in interiorul tau. .

PS: Am sa las aceasta melodie aici .. http://www.youtube.com/watch?v=i3AtRBlRQ-I

a_silent_film_by_Hidden_target

Singuratatea are chip de femeie

Imagine

Cu totii ii cunoastem .

Ii zarim in apusurile metrourilor, in zilele de joi si  diminetile umede si  cetoase. Ne rapesc crepuscular privirile pret de cateva secunde apoi dispar in  intuneric . In urma lor raman zgomote de sticle sparte si spirale de fum ce  bantuie aspru si acru .

Candva au avut suflet dar l-au pierdut acum mii de ani in incercarea de a se regasi si tot ce-a mai ramas acum sunt hauri si strigate inchise intr-un trup  . Le poti ghici varsta dupa   culoarea gingiilor… uneori isi cauta scaparea cu buzele… saruturile isi strang iertarea in bratele lor palide. Nu pot clipi in fata frumusetii… tocmai de aceea fizic nu sunt niciodata singuri .  Inainte le placea sa-si spele trupul de dovezi astfel incat sa ramana albe si imaculate deghizate in lapte . Acum nici nu se mai obosesc . Lumea de astazi le-a invatat jocul .   Ne bantuie strazile si visele penduland intre cosmar si fantezie. Cei mai indrazneti dintre ei au incearcat sa se scuze… sa scape dezarticulat cateva cuvinte, ne sperie si induioseaza simultan . Nu trebuie sa te lasi pacalit . Tot ce a mai ramas acum sunt manechine din tesut fluid, oase  si piele .  Pe cei mai slabi de inger ii pacalesc . Pe cele mai pretioase le ascund.

Noaptea aprind lanterna si viseaza la coapsele tale in semi-intuneric .  Iti zambesc o zi , doua, insa a treia sar fereastra  in lumea ta .. iti ard romanele , iti sparg ochelarii si fara pic de ramuscare iti sugruma sperantele cu cearceafurile tale curate si parfumate .  Si dispar .

Tot ce lasa in urma lor e aburul inca neirosit a unui vis curmat prematur, sughituri si noduri in gat.

Unii oameni spun ca uneori ii zaresc in hoteluri jegoase si ieftine pe culoarele reci si goale la fel ca fiinta lor. Mereu alta si alta .. mereu cu altcineva . .

Altii..  in gari asteptand un tren cu o intarziere constant anuntata la fiecare jumatate de ora .

La marginea fiintei lor atarna trupul .  Si-a pierdut visele inca de cand erau copii si nu vor avea sa si le mai recapete vreodata . Suflete damnate ratacind in haurile sinelui .  Zambetele lor diforme  poarta ridurile pe care nu le-a avut niciodata privirea lor. Degetele livide ale timpului au lasat urme aproapre invizibile pe pielea lor , in privirile absente si ochii goi . Sunt fara leac. Ii poti observa toamna aratand bolnavicios la semafor, dezorientati, mereu inainte de a ploua. Ei stiu… de aceea stau acolo sperand sa-si spele trupul de pacate. Insa … masina de tocat suflete a ramas inca bruna si soioasa…

Au iubit candva dar cineva le-a injunghiat sufletul iar mainile si glasul le-a devenit atat de strain incat nu s-au mai putut recunoaste pe sine .  Poate ca nici nu e vina lor … sau poate…

Cu siguranta pot fi salvati  caci exista sperante pentru oricine indiferent de ieri . Insa astazi nu mai e nimeni atat de curajos.

Ai facut si tu cunostiinta cu ei. Ii cunosti bine, bine de tot .

Si-nganam cuminti in gand .. fredonand un cantec de leagan demult uitat.. caci ingerilor le place sa-si tina picioarele stranse si ferestrele deschise in noptile de vara .

Iar de cele mai multe ori .. singuratatea are chip de femeie .

Si te-am iubit cu pomi infloriti

Imagine

Le numarati alunitele dimineata , cand au parul ravasit , inchise , invinse , reci si nu le puteti avea.

Ascultam noaptea de dincolo de ferestre. Sunetul unei case goale nu seamana cu niciun alt sunet. Te-as fi pastrat feeric , edenic, demonic dar nu mai puteam ramane in mediul acela . Ma sufocam iar plamanii mei aveau nevoie de gura aceea de oxigen si trezire la realitate. Asternuturile tale inca mai pastreaza forma trupului meu.  Camasile tale inca mai poarta discret esenta parumului meu . Ultima tigara asprinsa in scara blocului si urma tocurilor mele pe caldaramul jegos e tot ce ti-am lasat. Asta.. si toate aminirile noastre .

Mi-ai lasat sufletul in soare. La inceput mi-a placut .. dar am uitat cat de organica si naturala era dragostea noastra. Treptat am realizat ca trebuie sa mai si traim, sa  gatim , sa mancam, sa mergem la munca, sa curatim chiuveta si cada , sa ne plimbam, sa platim facturi ,  sa, sa, sa . .

Si uite asa am uitat de noi iar cand ne-am intors tot ce mai ramasese erau resturi in descompunere si cateva alge uscate in soare .

Te-as fi pastrat pentru o viata-ntreaga. Te-as fi pastrat cum pastram globuletele acelea de sticla cu muzicuta, castele , ursi polari si zapada artificiala, agitata distret de un motoras ce le primeam de Craciun. Poate ca era egoist din partea mea dar cine a spus ca trebuie sa facem mereu ceea ce  etic , corect sau demn. Acolo simteam, pe atunci, ca te-as fi pastrat.  . si acolo m-as fi pastrat si pe mine. Ulterior ca inteles ca nu era nevoie de astfel de artificii si nici dragostea noastra nu merita limitata.

Si te-am iubit cu roua, cu flori de primavara si copaci infloriti chiar daca mi-ai colorat noptile in metal si plumb . Pe tine, Om-Al-Toamnei .  Si te-am iubit cu toate capriciile , cu toata jalea ta , cu toate pocnetele de plumb si bogetele ce distorsionau luminos cicatrici veci .  Si te priveam cu ochii intredeschisi si-un zambet mult prea inocent dar nu suficient de naiv .  Mereu te intorceai cu bucati lipsa din tine, cu o privire pierduta, cu ochii uscati si goi si-un zambet steril. Stiam de fiecare data ca ne metamorfozam in timpul noptii iar si iar . Eu aveam sa ies din coconul meu si sa invat sa zbor intr-o lume in care noaptea-i mai lunga cu o zi  . Aveam sa renasc dar in zadar aveam sa-mi recapat inocenta. Am ratacit viata celula cu celula resuscitand dureri amorite.

Si intr-o zi m-am ridicat , mi-am sters fardul deja compromis si m-am privit in oglinda. Cat de bine semana fata aceea cu mine . Privirile noastre se intalneau. Ne cunoasteam destul de bine dar nu stiam si inca nu stim ce sa ne spunem.  Uneori parca ar dori sa spuna ceva dar taisurile privirilor mele reci si autoritare ii ingheata orice gand tremurand pe buze.  Mai demult am lasat-o sa fie libera si asa a iesit in lume ; Asa ai cunoscut-o si tu -transparenta simpla si naturala . Te-ai indragostit dar dragostea ta a  impartit-o de un infinit de ori pana n-a mai ramas nimic din ea . Mi-a luat mult ca sa o resuscitez dupa toate astea . Uneori o mai imbratisez iar ea e luminoasa si zambeste.

Intr-o zi o voi elibera . Vad in privirea ei staruitoare cum ma implora sa ii dau drumul. Ii voi pune o rochie frumoasa, pantofi cu toc inalt si ruj. Va pasi de una singura pe strazi si va reinvata sa traiasca dupa regulile lumii de astazi . Se va fi regasit inainte de apus .  Va fi fericita si cu siguranta va imprastia in juru-i acest sentiment efemer.

Suflete-n borcan

Imagine

În viaţa reală oamenii nu trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Nu.

Fluxul şi refluxul vieţii ne prinde de cele mai multe ori pe neaşteptate .  Câteodată luăm decizii fără să gândim, să analizăm, poate din dorinţa de a fi spontani sau pur si simplu din inconştienţă . De fapt luăm zilnic decizii, clipă de clipă … Decizii care nu contează prea mult , dar necesare . Cum ar fi sucul pe care-l alegi după ce-ai şovăit în faţa raftului supermarketului, ce stradă să alegi pentru a ajunge la timp la intalnire sau pur si simplu  ce culoare să porţi astăzi.  Însă luăm şi decizii definitive, care poate ne dor, ne macină, ne dau insomnii sau  doar… ne liniştesc.  Ne complicăm singuri vieţile în încercarea noastră disperată de a ni le simplifica. Încurcăm aţele, ne împiedicăm în ele, suntem dezorientaţi… iar deodată ne trezim brusc, ca dintr-un vis prelungit, că vrem să scăpăm din toată agitaţia pe care tot noi am creat-o. Dăm prea repede cu telecomanda de podea, trântim uşa în urma noastră şi plecăm. Uneori ne întoarcem, ne călcăm pe orgoliu şi iertăm… alteori nu.

Stăbatem zilele într-o grabă care ne face să părem zănatici, uituci, risipiţi.  Ne vindem, cu compromisuri sau fără, ne vindem pentru asa-zisa fericire. Ceea ce nu stii atunci e ca fericirea noastra se va fi risipi inainte sa realizam  .  De cele mai multe ori purtăm ” indispensabilele  măşti ” si ne afundam in perfidie . Lovim cu puterea cuvintelor prea des, în stânga şi-n dreapta . Cuvinte pe care poate le regretăm imediat după rostire şi clipire.. insă nu o mai spunem…   Ne salutăm  cu zâmbete forţate amicii în fiecare dimineaţă dar cu gândurile undeva, ascunse, azvârlite în ungherele întortocheate ale minţii noastre. Ne preocupă problemele altora, ne e  foame de secretele altora. Dăm prea mare atenţie nimicurilor cotidiene, prea puţin însemnate dar uităm cine suntem. Minţim, cochetăm cu teatrul şi ne jucăm de-a iubirea platonica cu actori amatori. Acum nu mai spunem ce simţim de teamă să nu fim consideraşi slabi, ne consolăm cu acele cuvinte turnate în forme perfecte şi ingurgităm adevaruri fardate. Suntem superficiali, grăbiţi, incolori. Nu mai avem timp de poveşti, nu ma avem timp să visăm.  Ne întoarcem zilnic de la serviciu pe străzi pline de bitum, ocolim gropile din asfalt şi aşteptam la semafoare plictisiţi, fără priviri.  Apoi ne închidem în blocurile noastre reci de ciment dur pâna a doua zi când o luam iar de la capăt …

Când ai privit ultima oară apusul ? Te-ai trezit vreodată înainte cu câteva minute de răsăritul soarelui doar pentru a-i contempla puritatea ?

De multe ori am părăsit aşternuturi calde pentru balconul rece.  Rămâneam acolo în aerul umed al dimineţilor de octombrie, hipnotizată parcă, minute în şir, privind surâsul proaspît al zorilor până când îmi îngeţau picioarele.

Am cunoscut de-a lungul anilor dimineţi ceţoase, dimineţi ploioase, dimineţi triste şi dimineţi pline de soare şi zâmbet. Niciuna nu semăna cu cealaltă. Mereu alta.  Am tremurat în gări pustii, necunoscute, mereu cautând drumul spre mare (sau ceea ce numeam eu cu nonsalanta atunci „fericire„) fiindcă de fiecare dată îmi era dor de mirosul sărat al brizei şi de sunetul valurilor neodihnite.  Amintirile se îmbulzesc la uşa minţii mele . De la cafeaua prea fierbinte, băută în păhărele de plastic la un leu, până la secretele împărtăşite în zorii zilei pe străzi şi trotuare roase de vreme şi ploi când singurii care-mi zâmbeau din spatele fularului meu roşu, erau ochii.  Intreaba un indragostit cat valoreaza o ora .. si-ti va raspunde .  Sau poate nu . .

Toate-s fragmente ale vieţii. Pagini scrise şi nescrise. Viaţa nu nu se dezvăluie întreagă de la început, şi de ce ar face-o? Mai bine să căutăm fericirea acum decât să irosim prezentul, păstrându-ne pentru un viitor care poate nici nu va exista şi care  oricum nu poate fi controlat.

Sunt singură, sunt obosită, sunt tristă , amuzanta , sunt fericita; sunt un milion de lucruri in fiecare zi a săptămânii. Mereu am  privit viaţa prin lentile care  măresc realitatea .