Singuratatea are chip de femeie

Cu totii ii cunoastem .

Ii zarim in apusurile metrourilor, in zilele de joi si  diminetile umede si  cetoase. Ne rapesc crepuscular privirile pret de cateva secunde apoi dispar in  intuneric . In urma lor raman zgomote de sticle sparte si spirale de fum ce  bantuie aspru si acru .

Candva au avut suflet dar l-au pierdut acum mii de ani in incercarea de a se regasi si tot ce-a mai ramas acum sunt hauri si strigate inchise intr-un trup  . Le poti ghici varsta dupa   culoarea gingiilor… uneori isi cauta scaparea cu buzele… saruturile isi strang iertarea in bratele lor palide. Nu pot clipi in fata frumusetii… tocmai de aceea fizic nu sunt niciodata singuri .  Inainte le placea sa-si spele trupul de dovezi astfel incat sa ramana albe si imaculate deghizate in lapte . Acum nici nu se mai obosesc . Lumea de astazi le-a invatat jocul .   Ne bantuie strazile si visele penduland intre cosmar si fantezie. Cei mai indrazneti dintre ei au incearcat sa se scuze… sa scape dezarticulat cateva cuvinte, ne sperie si induioseaza simultan . Nu trebuie sa te lasi pacalit . Tot ce a mai ramas acum sunt manechine din tesut fluid, oase  si piele .  Pe cei mai slabi de inger ii pacalesc . Pe cele mai pretioase le ascund.

Noaptea aprind lanterna si viseaza la coapsele tale in semi-intuneric .  Iti zambesc o zi , doua, insa a treia sar fereastra  in lumea ta .. iti ard romanele , iti sparg ochelarii si fara pic de ramuscare iti sugruma sperantele cu cearceafurile tale curate si parfumate .  Si dispar .

Tot ce lasa in urma lor e aburul inca neirosit a unui vis curmat prematur, sughituri si noduri in gat.

Unii oameni spun ca uneori ii zaresc in hoteluri jegoase si ieftine pe culoarele reci si goale la fel ca fiinta lor. Mereu alta si alta .. mereu cu altcineva . .

Altii..  in gari asteptand un tren cu o intarziere constant anuntata la fiecare jumatate de ora .

La marginea fiintei lor atarna trupul .  Si-a pierdut visele inca de cand erau copii si nu vor avea sa si le mai recapete vreodata . Suflete damnate ratacind in haurile sinelui .  Zambetele lor diforme  poarta ridurile pe care nu le-a avut niciodata privirea lor. Degetele livide ale timpului au lasat urme aproapre invizibile pe pielea lor , in privirile absente si ochii goi . Sunt fara leac. Ii poti observa toamna aratand bolnavicios la semafor, dezorientati, mereu inainte de a ploua. Ei stiu… de aceea stau acolo sperand sa-si spele trupul de pacate. Insa … masina de tocat suflete a ramas inca bruna si soioasa…

Au iubit candva dar cineva le-a injunghiat sufletul iar mainile si glasul le-a devenit atat de strain incat nu s-au mai putut recunoaste pe sine .  Poate ca nici nu e vina lor … sau poate…

Cu siguranta pot fi salvati  caci exista sperante pentru oricine indiferent de ieri . Insa astazi nu mai e nimeni atat de curajos.

Ai facut si tu cunostiinta cu ei. Ii cunosti bine, bine de tot .

Si-nganam cuminti in gand .. fredonand un cantec de leagan demult uitat.. caci ingerilor le place sa-si tina picioarele stranse si ferestrele deschise in noptile de vara .

Iar de cele mai multe ori .. singuratatea are chip de femeie .